

Pentru prima dată, proiectul Noaptea Sinagogilor deschise a fost inclus în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor din acest an. Acesta este deja un eveniment binecunoscut, la care participă foarte mulți oameni și care are loc o dată pe an. Este un proiect european, desfăsurat la nivel internațional, iar anul acesta se află la cea de-a 13-a ediție. Peste 3000 de muzee din toată Europa, din 30 de țări își deschid porțile către public în aceeași noapte și la aceeași oră.
Evenimentul din acest an, desfășurat în noaptea 20-21 mai 2017, are și o surpriză importantă: pentru prima dată au fost incluse în acest eveniment și sinagogile din București, in cadrul proiectului Noaptea Sinagogilor deschise.
În data de sâmbătă, 20 mai între orele 22:00 – 00:00 au fost deschise 4 dintre cele 6 sinagogi sau foste sinagogi din București rămase “în viață”. Acestea și-au așteptat vizitatorii cu o mulțime de expozitii pe diverse teme, momente artistice și gustări tradiționale. Mai multe detalii cât și fotografii despre sinagogile din București am scris în acest articol.
Proiectul Noaptea Sinagogilor deschise din București cuprinde patru sinagogi:
- Templul Coral (adresa: strada Sfanta Vineri, nr. 9-11);
- Sinagoga Mare (adresa: strada Vasile Adamache nr. 11);
- Templul Unirea Sfântă (adresa: Intrarea Mămulari nr. 3);
- Sinagoga “Yeshua Tova” (adresa: strada Tache Ionescu nr. 9).
Mai multe detalii despre proiectul Noaptea Sinagogilor deschise poți găsi accesând următorul link: www.jcc.ro/noaptea_sinagogilor_2017
Doar Sinagoga Credința și fosta sinagogă de pe Calea Moșilor, aflată în prezent într-o stare foarte avansată de degradare, nu au fost deschise publicului în cadrul evenimentului “Noaptea Sinagogilor deschise”.
Iată mai jos o galerie foto de la acest eveniment:
Templul Coral
Surprinzător sau nu, Templul Coral a fost plin de oameni. Iar coada a început să se formeze la poarta templului încă de la ora 21:00. La intrare am putut găsi o mică expoziție a sinagogilor din România și date despre istoria plină de evenimente dramatice ale templului. La câteva minute după ora 22:00, evenimentul a fost deschis de către Gilbert Saim, administratorul sinagogii, apoi au urmat două momente artistice. Este vorba despre un recital al Corului Hazamir și de un recital cantorial al lui Emanuel Pusztai.
Sinagoga Mare
Construită în anul 1845-1846, Sinagoga Mare din București poartă această denumire deoarece multă vreme a fost cel mai mare lăcaș de rugăciuni al evreilor din București. În cadrul proiectului Noaptea Sinagogilor deschise, aici a fost prezentată expoziția “Memorialul Martirilor Evrei”. Apoi a urmat un moment artistic realizat de Teatrul Evreiesc de stat, respectiv un fragment din piesa “București 41 tur-retur”.
Templul Unirea Sfântă
La Templul Unirea Sfântă, actualul Muzeu de Istorie al Evreilor din România a fost organizată o expoziție de fotografii și de cărți poștale ilustrate, apoi a urmat un recital al Bukarest Klezmer Band. Evenimentul fiind închis apoi de către Maia Morgenstern.
* Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii