M-am hotărât în acest weekend să fac, în sfârșit, o vizită în Timișoara. Nu am ales acest mare oraș al României întâmplător. Ci deoarece pe data de 16 decembrie 2014 se împlinesc exact 25 de ani de la evenimentele ce au condus la declanșarea Revoluției Române din 1989. Şi apoi la căderea comunismului în România.
Și am ajuns. La cât citisem și mă documentasem despre evenimentele din decembrie 1989, am avut un prim sentiment foarte ciudat când am pășit în Piața Operei. Mi se părea un loc atât de încărcat de istorie, încât am fost copleșit și atras de la început de această frumoasă și interesantă zonă arhitecturală.
Remember: Timișoara 25 de ani!
Piața Operei…acum se numește Piața Victoriei și este unul din locurile centrale ale Timișoarei, locul în care în data de 20 decembrie 1989 acest oraș a fost proclamat primul oraș liber de comunism din Romania!
Aici s-au declanșat în 16 decembrie 1989 marile evenimentele împotriva regimului comunist, populația a ieșit pe străzi cerând-și drepturile de libertate și democrație, fiind o revoltă total anticomunistă, împotriva sistemului, cerându-și aceste lucruri cu mâinile goale, împotriva unui sistem represiv.
Începând din data de 20 decembrie, după ce armata a fraternizat cu populația, de la celebrul balcon al Operei, în fața a peste 100.000 de oameni, Timișoara s-a transformat în primul oraș liber de comunism, lansându-se sloganul nemuritor “azi în Timișoara, mâine în toată țara”. În data de 20 decembrie 1989 a izbucnit greva generală în toate fabricile timișorene și oamenii au venit cu toții în Piața Operei să apere fragila revoluție împotriva sistemului comunist, care se profila însă tot mai mare, dacă ecoul evenimentelor din Timișoara era preluat și de celelalte mari orașe. Ceea ce s-a întâmplat.
Stăteam acum în fața balconului Operei și încercam să-mi imaginez ce era aici în urmă cu 25 de ani!!
Piaţa Operei din Timișoara astăzi
Timișoara 25 de ani – astăzi: piața Operei a devenit probabil cea mai mare atracție turistică a Timișoarei. Această arie celebră este mărginită la nord de Operă, la sud de Catedrala Mitropolitană. Promenada de câteva sute de metri dintre cele două monumente arhitecturale se numesc Corso (pe sensul de la Operă spre Catedrală) și Surogat (traseul invers). În jurul Pieței, în afară de Operă și de Catedrală, se regăsesc Teatrul Național, Teatrul Maghiar de Stat, Teatrul German de Stat, cinematografe, Muzeul Banatului, galerii de artă, multe magazine, restaurante și cafenele.
Clădirile din zonă sunt absolut deosebite, foarte vechi și cu însemnătate istorică pentru patrimoniul arhitectural. Acestea sunt Palatul Lloyd, Hotelul Timișoara, Palatul Lofler, Palatul Camerei de Comerț, Palatul Merbl, Palatul Neuhausz, Palatul Hilt.