Ayia Napa, cândva doar un mic sat pescăresc, este astăzi una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe coasta sudică a Ciprului și se află la doar 45 de kilometri de Larnaca. Foarte accesibil ca preț, Cipru oferă multe locuri minunate, iar Ayia Napa este cu siguranță unul dintre ele. Așa că în toamna trecută am plănuit o mică ieșire în Cipru, mai exact în Larnaca. În cele câteva zile pe care le-am avut la dispoziție am hotărât să vizităm cât mai multe locuri frumoase și să nu stăm doar în Larnaca. Și astfel am descoperit Ayia Napa.
Ayia Napa este o stațiune pe care întâmplător am ajuns să o văd. Am ales să iau bilete pentru perioada off season, toamna, iar pentru cazare am ales Larnaca. De aici ai acces ușor și la celelalte stațiuni de pe coasta sudică.
Impresii din Ayia Napa
Odată ajunși în Larnaca, studiind minuțios toate obiectivele turistice pe care le puteam vizita și în urma sfaturilor gazdei noastre, am ales să mergem foarte mult pe jos, explorând totul “la picior”. Desigur, unde acest lucru a fost posibil. Există, bineînteles, posibilitatea închirierii unei mașini. Însă eu, de teama de a conduce pe sensul opus celui obișnuit de noi, am ales să nu fac asta.
După ce am vizitat Larnaca în prima zi, am hotărât să petrecem a doua zi în Ayia Napa. Aici se poate ajunge foarte ușor și cu autobuzul, dacă nu ai mașină. Autobuzele au curse foarte dese pe întreaga durată a zilei. Ce-i drept, un dezavantaj este ora la care se întoarce ultimul autobuz. Adică la ora 19:00. Poti găsi orarul autobuzelor accesând www.cyprusbybus.com.
Ayia Napa se poate vizita într-o singură zi
Dacă ești puțin ambițios, poți vedea cele mai importante lucruri din Ayia Napa în decursul unei singure zi. Ce ne-a surpins foarte mult, odată ajunși aici, a fost mulțimea de pisici de diferite marimi, culori și rase. De la pisicuțe de tipul “little tiger”, la giants gen “Garfield”. Toate erau foarte sociabile și parcă cerșeau să fie mângaiate.
În Ayia Napa, liniștea din timpul zilei îți conferă încontinuu acel aer de vacanță. Și, deși era sfârșit de noiembrie, atmosfera era foarte plăcută, iar afară era destul de cald, în jur de 23 de grade.
Primul lucru pe care l-am făcut în Ayia Napa a fost să mergem la centrul de informare turistică și să luăm o hartă. Când am intrat în posesia hărții și explorând puțin împrejurimile pentru a verifica mai amănunțit harta, am găsit un părculeț cu portocale. Uimirea noastră a fost că nimeni nu părea să se fi atins de ele vreodată. Asta deși tot parcul era plin de oameni. Inițial am crezut că nu sunt comestibile, însă am zis că trebuie încercate. Nu foarte des ai ocazia să mănânci portocale direct de la sursă. Și nu mică ne-a fost mirarea când gustul autentic de portocală ne-a invadat papilele gustative. Așa că ne-am așezat pe o bancă, savurând câte o portocală și plănuind următoarea mișcare.
Am străbătut tot orașul, admirând frumusețile naturii, pomii fructiferi precum mandarini, măslini, rodii și evident, portocali la tot pasul. Și așa am ajuns în alt parc, unde părea a fi sărbătoare. Muzică pretutindeni, câteva reprezentații pe o scenă mică, pisici și copaci imenși. De aici am ajuns în centru, unde sunt faimoasele cluburi de noapte, din care amintesc Ecstasy Bar, The Bell (care are un astronaut drăgut la intrare), The Red Square Bar și multe altele.
Portul din Ayia Napa
Următorul obiectiv de pe lista noastră a fost minunatul port din Ayia Napa. Acesta este situat la câteva sute de metri de centrul orașului, lângă plaja principală din Ayia Napa și este unul dintre locurile din Ayia Napa care nu trebuie ratate. Portul oferă vederi spectaculoase spre Capul Greco și Marea Mediterană, atăt în timpul zilei cât și noaptea.
Aici era odată un micuț port al pescarilor, iar astăzi a devenit o atracție pentru turiști deoarece este plin de bărci moderne și yachturi, submarine turistice, dar și de bărci ale “piraților”. Zona portului este plină de restaurante, unde se servește pește proaspăt la niște prețuri mai mult decât decente. Cu toate acestea, portul din Ayia Napa este încă plin de pescari. Iar dacă vii aici dimineața devreme poți cumpăra pește proaspat vândut direct din barcă.
Pe aleea care duce spre port am admirat magazinele, ne-am răsfățat nasurile cu mirosurile de pește și am admirat farul din Ayia Napa, care este aproape minuscul. Momentul acesta a fost magic. Am ajuns în port exact când soarele tocmai se pregătea să se ascundă de ochii curioși ai turiștilor, oferind o priveliște splendidă, amplificată de valurile mlădioase care scăldau țărmul. A fost prilejul perfect de a face câteva poze acelui peisaj de poveste, pe care îl am și acum pe retină.
Pe drumul înapoi spre Larnaca ne-am amuzat de un grup de turiști care așteptau autobuzul în stația de pe sensul opus. După aproximativ jumătate de oră și-au dat seama că sunt în stația greșită și au traversat, întrebandu-ne dacă acolo trebuie să aștepte pentru a merge în Larnaca. Am ajuns acasă extrem de obosiți după o zi întreagă de “colindat”, dar cu o experiență deosebită și marcantă.
Recomand tuturor, mai ales în lunile răcoroase ale anului, să mearga în Cipru și în special în partea estică. Acolo, căldura este la ea acasă.
Guest writer: Elena Tatarici
* Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii
Citește și:
Top destinații de călătorii în 2019: recomandările noastre
sau