Orașul Torino, aflat în regiunea Piemonte, este unul dintre cele mai căutate locuri din Italia pe perioada iernii. Asta datorită potențialului foarte mare pentru sporturile de iarnă. Când auzi de Torino, mai întâi te gândești la faptul că este un oraș industrial. Acesta este locul de naștere al unor mărci italiene tradiționale de automobile precum Fiat, Lancia sau Alfa Romeo. Cu toate acestea, Torino este un oraș vibrant, care și-a păstrat vechile tradiții, cartierele rezidențiale dichisite, centrul istoric plin de viată, dar și vestigii ale istoriei. Când am vizitat Torino m-am simțit aproape ca acasă, poate și datorită faptului că orașul este plin de români, aproximativ 56.000 la număr, fiind cea mai mare minoritate din oraș.
Potențialul turistic al zonei este uriaș, având munții Alpi la doi pași, pârtii de ski și facilități de nivel foarte ridicat, recent modernizate, având în vedere că în anul 2006 Torino a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă.
Cum ajungi de la aeroportul Caselle în centrul oraşului Torino?
Cea mai convenabilă variantă de a ajunge de la aeroportul Caselle în centrul orașului este cu taxiul. Tariful este standard, între 30 și 35 de euro. Iar durata călătoriei este de 10-15 minute, depinde de trafic. Pentru cei care nu vor să meargă cu taxiul, există și varianta autobuzului, care pleacă de la aeroport o dată la 30 de minute și care costă 7 euro. Însă călătoria durează între 40 de minute și o oră. Dacă călătorești in grup de 3-4 persoane, taxiul este cea mai bună opțiune.
Ce vizitezi în Torino?
Torino are câteva obiective turistice foarte frumoase. Poate cel mai cunoscut dintre acestea este catedrala romano-catolică Sf. Ioan Botezătorul, locul unde se găsește cea mai importantă relicvă a istoriei creștine, respectiv Sfântul Giulgiu, în care se presupune că a fost înfășurat Iisus Hristos după crucificare. Acesta aparține Vaticanului, însă este păstrat la catedrala din Torino încă din anul 1578. Alte obiective turistice interesante din Torino sunt Muzeul Automobilului, despre care am scris aici, clădirea simbol a orașului, Mole Antonelliana, care astăzi găzduiește Muzeul National de Cinema, Muzeul de Egiptologie, despre care am detaliat aici, sau Palazzo Reale, casa faimoasei familii Savoia, clădire aflată în patrimoniul UNESCO. Prețul unui bilet de intrare la Muzeul Automobilului este de 8 euro, iar la Muzeul de Egiptologie este de 7.50 euro.
Ce mănânci în Torino și cât costă?
De fiecare dată când sunt în Italia nu pot să mă abțin să nu încerc toate felurile de pizza sau paste. Pentru o pizza sau o porție de paste pregătite ca la mama lor acasă, pregătește-te să plătești între 8 şi 10 euro la restaurantele din centru și între 4 şi 6 euro la restaurantele din afara zonelor turistice. Dimineața, mai toate cafenelele din oraș oferă micul dejun. În general, micul dejun cuprinde o cafea (latte machiato, cappuccino sau espresso) și un croissant. Poți adăuga și un panini, iar prețul total nu depășește 7-8 euro de persoană.
Care sunt cele mai bune stațiuni de ski din nordul Italiei?
Domeniul schiabil din zona orașului Torino este uriaş. Şi este plin de stațiuni și de localități primitoare. Cel mai important și cel mai mare domeniu de ski din nordul Italiei este format din stațiunile Cesana, Claviere, Sestriere, Sauze d’Oulx, Sansicario și Pragelato. Acest domeniu de ski impresionant, care cuprinde aproximativ 400 de km de pârtii, poartă numele de Calea Lactee. Şi în Franța, la o distanţă de 2-3 ore de Torino sunt stațiuni foarte cunoscute pentru sporturile de iarnă. Cea mai cunoscută dintre ele este cu siguranţă Val d’ Isere.
La Torino poţi ajunge foarte uşor din România, atât din București, Iași sau Timișoara. Wizz Air, Blue Air cât şi TAROM au zboruri directe pe această rută.
Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii
Sursa foto: deoarece am fost în Torino în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, când era multă ceață și încă nu era zăpadă, am preluat cover image-ul de pe blog-ul www.clan-universitario-torino-to110.blogspot.com
1 comentariu. Leave new
Merita mers iarna in statiunile de le langa oras