Dacă ai mers vreodată pe Drumul European E60 de la Brașov spre Sighișoara, este imposibil să nu fi văzut impunătoarea cetate de la Rupea. Aceasta se află la doar 67 de km. de Brașov și la 52 de km. de Sighișoara. Localitatea Rupea a fost centrul administrativ al unuia dintre cele Șapte Scaune Săseşti din Transilvania. Dar a reprezentat și un important centru meșteșugăresc și târg. Localitatea găzduiește unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul ţării noastre. Este vorba de Cetatea Rupea – construită pe ruinele cetății dacice Ramidava.
Cetatea Rupea, renovată complet după ce a fost lăsată în paragină
Din păcate, odată cu dezintegrarea comunității săsești, Cetatea Rupea a fost lăsată în paragină. Aceasta a ajuns în stadiu de ruină la începutul secolului XX. Însă în perioada 2010-2013 cetatea a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Iar acum arată impecabil. Construită pe Dealul Cohalmului, Cetatea Rupea a fost ridicată între secolele al XIV-lea– al XVII-lea. Cetatae a fopst atestată documentar prima data în anul 1324.
Cetatea Rupea cuprinde 3 părți. Cetatea de Sus – aceasta este cea mai veche construcție, fiind ridicată pe ruinele cetății dacice Ramidava. Cetatea de Mijloc – construită în secolul al XV-lea și cuprinde Turnul cu gratii, Turnul Pentagonal și capela. Cetatea de Jos – construită începând cu secolul al XVIII-lea și cuprinde locuința paznicului cetății, precum și magazia militară. Conform ghidului pe care l-am primit odată cu cumpărarea biletului de intrare, în Cetatea Rupea a fost săpată o fântână în anul 1623, având o adâncime de 59 de metri, iar un lucru interesant este că aceasta este nesecată până în prezent!
Prețul biletului de intrare este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Cetatea Rupea este impresionantă și merită vizitată. Aşa că dacă ai drum prin zona Sighișoara, încearcă să faci o scurtă oprire la Rupea. Cu siguranţă nu vei regreta.
* Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii