Pages Navigation Menu

Fabricăm cele mai frumoase idei de călătorii!

Zbor intern București-Timișoara cu Ryanair din noiembrie 2016!

Zbor intern București-Timișoara cu Ryanair din noiembrie 2016!

Compania low cost irlandeză Ryanair, unul dintre cei mai mari transportatori low cost, a anunțat ieri, 14 ianuarie 2015, introducerea zborurilor interne, în premieră. Zborurile pe ruta București-Timișoara vor fi operate începând cu luna noiembrie 2016. Comunicatul oficial se poate găsi aici. Potrivit acestuia, oficialii Ryanair au anunțat tarife începând de la 19.99 de euro pe segment. Acest preț este cu toate taxele incluse! De asemenea, în comunicatul oficial al companiei se mai precizează și introducerea altor rute din Timișoara către 6 destinații internaționale, crearea unei baze operaționale la Timișoara şi valoarea investiției. Precum și numărul de clienți pe care îi va servi noua bază.

Zbor intern București-Timișoara: potrivit comunicatului oficial Ryanair, compania vine cu următoarele informații:

 

  • o aeronavă va fi alocată bazei de la Timișoara (cost aproximativ de 100 de milioane de dolari).
  • zbor intern București-Timișoara, cu o frecvenţă de 2 ori pe zi și preţuri începând de la 19.99 de euro pe segment.
  • rute internaționale cu plecare din Timişoara către Berlin, Bruxelles (Charleroi), Dusseldorf Weeze, Frankfurt-Hahn, Londra (Stansted) şi Milano (Bergamo).
  • 35 de zboruri săptămânale și deservirea a 575.000 de pasageri pe an.
  • crearea a 430 de locuri de muncă.

Îi urăm bun venit companiei Ryanair la Timișoara şi ne bucurăm foarte mult de primul zbor intern al companiei!

 

Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara este al doilea aeroport din România de pe care compania aeriană low cost Ryanair operează zboruri. După Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București. Ryanair a început să opereze mai întâi rutele București – Dublin și București Londra (Stansted). După care și-a extins activitatea operând zboruri din București și către Milano (Bergamo), Milano (Malpensa), Bologna, Bruxelles (Charleroi), Madrid și Roma Ciampino. Ultima noutate este introducerea zborurilor către Atena (începând cu data de 27 martie 2016).

Sa nu uităm însă că Ryanair a intrat pentru prima dată de piața din România cu zboruri de pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa. De aici a operat zboruri către două destinații: Pisa și Milano (Bergamo). Cu toate acestea, zborurile care au debutat odată cu începerea sezonului de iarnă 2013-2014, au fost oprite în anul 2014. Iar compania a hotărât să se retragă de pe aeroportul din Constanţa. Asta deși gradul de încărcare al aeronavelor a fost de peste 80%.

Cu toate acestea, ne așteptăm ca în anul acesta sau cel târziu în anul următor, compania aeriană low cost Ryanair să se dezvolte masiv în țara noastră și de asemenea ne așteptam la crearea unei baze la București. Ne aşteptăm şi la introducerea mai multor zboruri către destinații noi.

* Sursa foto: Wikipedia

** Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii

 

 

Lasă un răspuns