În Dubai vei găsi peste tot mâncare specifică arăbească: multe feluri de houmous, brânză haloumi, shaorma, kebab, falafel, etc. Restaurantele arăbești sau libaneze sunt peste tot, la orice colț. Le poți găsi inclusiv la mall-uri. Însă dacă deja ai mâncat câteva zile la rând mâncare cu specific arăbesc, poate ar fi o idee bună să mai schimbi și să încerci și altceva. Eu așa am procedat și cel mai simplu a fost să caut pe tripadvisor diverse restaurante interesante. Am vrut ceva diferit, ceva ce nu găsesc în România sau în Europa. Așa am găsit restaurantul Uchkuduk – un restaurant cu specific uzbec.
Unde este situat restaurantul Uchkuduk?
Uchkuduk este un restaurant foarte modern, iar dacă îl vezi de afară nu te-ai aștepta să găsești acolo mâncare tradițională de orice fel, ci probabil te-a aștepta să fie ca un lounge de la noi sau o cafenea de fițe. Dar, înăuntru vei găsi mâncare tradițională uzbecă precum și un salon decorat în stil uzbec.
Restaurantul este foarte aproape de Dubai Marina și este situat în cladirea Jumeirah Beach Residence la etajul 1. Dacă vii cu mașina, poți parca oriunde găsești loc în zonă, iar apoi poți merge pe jos câteva minute. Vezi mai jos locația pe hartă.
Ce este mâncarea tradițională uzbecă?
Când am descoperit restaurantul Uchkuduk, nu știam prea multe despre bucătăria uzbecă. Vroiam doar ceva diferit, așa că am dat un search pe google și am aflat câteva lucruri despre preparatele lor specifice. Bucătăria tradițională uzbecă este influențată în mare parte de agricultura locală și astfel au multe preparate cu tăiței, cereale și pâine. De asemenea, carnea de oaie este tradițională în Uzbekistan, asta poate și datorită abundenței de oi din această țară, și astfel au multe preparate pe bază de carne de oaie.
Unul dintre cele mai cunoscute feluri de mâncare tradițională uzbecă este palov. Acesta este un fel principal alcătuit din orez, bucăți de carne, morcovi și ceapă. De asemenea, bucătăria uzbecă include și numeroase feluri de supe și ciorbe. Multe dintre acestea le poți găsi la restaurantul Uchkuduk – supă tradițională de miel, supă de pui cu ciuperci, supă cu tăiței, borșuri + multe alte feluri.
Cum sunt prețurile la Restaurant Uchkuduk?
Prețurile sunt bune pentru un restaurant din Dubai, iar preparatele sunt foarte bune. O supă sau o ciorbă costă în jur de 6 euro (25 de dirhami), un fel principal costă între 9 și 13 euro (35-50 de dirhami), iar un desert costă 4 euro (17 dirhami). Astfel, eu zic că nu e rău să plătești până în 25 de euro pentru un meniu format din supă sau ciorbă, fel principal și desert la un restaurant din Dubai cu mâncare foarte calitativă. Mai multe detalii precum și meniul restaurantului poți găsi la această adresă.
Citește și:
Miracle Garden din Dubai – minunea din deșert (galerie foto)
* Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii