Pages Navigation Menu

Fabricăm cele mai frumoase idei de călătorii!

Rusia refuză să acorde TAROM drept de survol pentru cursa Bucureşti-Beijing

Rusia refuză să acorde TAROM drept de survol pentru cursa Bucureşti-Beijing

Conform Mediafax, TAROM încearcă de peste un an de zile să obțină acordul autorităților de la Moscova privind dreptul de survol, pentru a putea opera cursa București-Beijing. Această rută a fost anunțată încă din 2014 de către fostul vicepremier, Liviu Dragnea. Conform sursei citate, conducerea companiei TAROM a trimis mai multe scrisori guvernului rus. A luat şi legătura cu Ministerul Transporturilor și cu Ministerul de Externe Rus. Însă nu a primit niciun răspuns din partea autorităților din Rusia.

Rusia refuză să acorde TAROM drept de survol pentru cursa Bucureşti-Beijing

 

Din păcate, ruta București-Beijing nu va putea fi disponibilă până când TAROM nu va primi un răspuns favorabil din partea Rusiei. Această rută, care trece pe deasupra Rusiei, este cea mai scurtă rută către capitala Chinei. Iar aeronavele TAROM nu pot zbura mai mult de 10 ore fără întrerupere.

Zborurile lung-curier pe ruta București-Beijing ar fi urmat sa fie operate cu cele două aeronave de tip Airbus A310 pe care le deține TAROM. Cele două aeronave Airbus A310, denumite Transilvania și Moldova, sunt destul de vechi. Acestea au o vârstă de 23.2 ani, conform airfleets.net. iar autonomia este de aproximativ 9.600 de km. Compania TAROM a deținut inițial trei aeronave de tipul Airbus A310. Însă, din păcate, aeronava înmatriculată YR-LCC și denumita Muntenia s-a prăbușit în data de 31 martie 1995 la Baloteşti. S-a întâmplat la doar câteva minute de la decolarea de pe Aeroportul Otopeni. Destinaţia era Bucureşti-Bruxelles.

Să speram ca în viitorul apropiat Rusia va permite companiei naționale TAROM să survoleze spațiul aerian rusesc. Şi astfel, sperăm ca ruta București-Beijing să ajungă să fie operată de către TAROM. Această rută este foarte importantă, având în vedere relațiile economice în continuă creștere dintre România și China. Sunt foarte mulţi cetățeni chinezi care au afaceri în ţara noastră. Iar o eventuală rută directă între România și China ar fi benefică.

* Sursa foto: Wikipedia

** Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii

Lasă un răspuns