Pages Navigation Menu

Fabricăm cele mai frumoase idei de călătorii!

Primele impresii din Marrakech – orașul roșu (partea 1)

Primele impresii din Marrakech – orașul roșu (partea 1)

Recunosc, sunt un fan al companiilor low cost. Când găsesc bilete de avion la preţuri foarte mici parcă intru în transă și le-aş cumpăra pe toate. Într-o zi mă gândeam că am epuizat aproape toate rutele low cost interesante cu plecare din București și am început să mă gândesc ce altceva aş putea să vizitez, dar să fie tot low cost. În multe destinații din Europa am fost deja de mai multe ori, aşa că doream ceva diferit de Europa. Şi uite aşa am început să caut cea mai tare destinație unde poți ajunge low cost. Şi am găsit-o: Marrakech! Marrakech este un oraş absolut fascinant, cu palate superbe, moschei şi celebrele riad-uri, care mie mi-au plăcut extrem de mult. Iată mai jos câteva impresii din Marrakech – orașul roşu al Marocului.

Cum ajungi în Marrakech?

 

Din fericire, este simplu de ajuns în Marrakech şi în Maroc în general. Sunt mai multe companii aeriene low cost care zboară în Maroc, precum Ryanair, Brussels Airlines, Vueling sau easy Jet. Şi astfel există numeroase conexiuni în multe orașe din Europa în care poți zbura tot cu o companie low cost. Câteva dintre orașele unde poți avea o escală de câteva ore sunt Bruxelles, Charleroi, Londra, Roma, Milano, Bologna sau Madrid. Astfel, putem călători la un preț decent nu numai în Marrakech, ci și in alte orașe din Maroc precum Fes, Essaouira, Tangier sau Agadir.

Pentru a ajunge în Marrakech, eu am ales să zbor la dus cu Wizz Air la Roma, apoi cu Ryanair la Marrakech. Iar la întors am zburat cu Ryanair de la Marrakech la Madrid, apoi la București cu Wizz Air. Pentru toate cele patru bilete am am plătit doar 230€ dus-întors. Cu tot cu bagaj de cală inclus!

Aeroportul Menara din Marrakech este un aeroport micuț, dar foarte modern. Este situat la aproximativ 7 kilometri de Piata Jemaa el-Fna, respectiv de centrul Marrakech-ului. Cel mai ușor este să parcurgi această distanță cu taxiul. Atenție însă, taximetriștii din aeroport cer niște prețuri foarte mari și nu accepta negociere. În Marrakech totul este negociabil, mai puţin prețul taxiurilor din aeroport. Tariful cerut este standard, 200 de dirhami. Nu au vrut să accepte nici măcar suma de 180 de dirhami. Dar, soluția este simplă. Dacă nu iei taxiul din faţa uşii aeroportului, ci mai mergi 200 de metri până în stradă, vei găsi multe alte taxiuri pe care le poți lua la jumătate din preț. Preţul pe care am reușit să îl negociez a fost de 100 de dirhami (aproximativ 9 euro), adică jumătate din preţul cerut de taximetristii din fața uşii de ieșire din aeroport.

Primele impresii din Marrakech

 

Marrakech este un oraș istoric, fiind al doilea oraș imperial al Marocului ca vechime. Primul este Fes, urmat de Marrakech, Meknes şi Rabat. Marrakech este un oraș al contrastelor puternice, între nou și vechi și între săraci și bogați. Inima orașului este fără îndoială Piața Jemaa el-Fna (care se traduce adunarea morților). Este o zonă iubită de turiști și inclusă în patrimoniul UNESCO din anul 1997. Piaţa Jemaa el-Fna este cea mai fierbinte zonă din Marrakech, fiind practic locul unde se întâmplă totul. Dar și locul de unde începe spectaculoasa medina.

Piața Jemaa el-Fna

Piața Jemaa el-Fna

Impresii din Marrakech: imediat lângă Piaţa Jemaa el-Fna este Moscheea Koutubia. Aceasta este cea mai mare moschee din Marrakech și este un simbol al orașului. De 5 ori pe zi se face apel la rugăciune, acesta fiind un moment interesant deoarece foarte mulţi oameni renunță la orice treabă aveau în acel moment și se opresc și încep să se roage. Din acest loc începe medina – orașul vechi, care este ca un labirint în care te vei rătăci cu siguranță dacă nu ești atent.

Marrakech

Marrakech

Marrakech este plin de pisici. Acestea sunt peste tot, pe străzi, prin restaurante și terase, pe tarabele oamenilor, pe mașini, pe clădiri, la balcoane, etc. Din păcate, pisicile fără stăpân din Marrakech sunt foarte neîngrijite și ți se face milă de ele când le vezi. Iar populația lor este clar scăpată de sub control, deoarece le găsești peste tot.

Traficul este haotic! Toți vin din toate părțile și nu prea îi interesează dacă semaforul este pe verde sau pe roşu. Şi când zic toți, mă refer la mașini, căruțe, motociclete, mopede, biciclete și orice altă combinație între acestea.

Impresii din Marrakech: Jardin Majorelle – unul dintre cele mai frumoase locuri din oraş

 

Impresii din Marrakech: un alt loc impresionant din oraș este superba gradină botanică Jardin Majorelle. Grădinile Majorelle sunt unul dintre cele mai relaxante locuri din oraș, un loc pe care nu trebuie să îl ratezi. Grădinile au fost create de către pictorul francez Jacques Majorelle prin anii 1920. Conform site-ului oficial, Jacques Majorelle a lucrat 40 de ani pentru a construi aceste superbe grădini. Apoi, în anul 1980, aici era cât pe ce să se construiască un hotel, iar grădinile să dispară. Însă, acestea au fost salvate şi cumpărate de către creatorul de moda francez Yves Saint-Laurent şi de către Pierre Bergé, un industriaș francez și partener de afaceri al lui Yves Saint-Laurent. Cei doi s-au mutat în vila Oasis, construită în mijlocul grădinilor. Yves Saint-Laurent spunea că această locație îi oferă o sursă de inspirație nelimitată pentru viitoarele sale creaţii.

Jardin Majorelle

Vila Oasis, Jardin Majorelle

Jardin Majorelle este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Marrakech. Aici este mereu plin de turiști, deoarece este o impresionantă oază de verdeață și o zonă într-un total contrast faţă de restul orașului, care în mod normal este arid, fiind aflat la o aruncătură de băţ de deşertul Sahara.

Yves Saint-Laurent s-a îndrăgostit de Marrakech și s-a mutat aici la începutul anilor 1980, făcând din acesta un oraș preferat de creatorii de modă și de fotomodele. De-a lungul timpului, în Marrakech au avut loc multe evenimente importante din lumea modei.

Jardin Majorelle

Jardin Majorelle

Jardin Majorelle

Jardin Majorelle

În curând urmează şi partea a doua a articolului. În aceasta voi vorbi mai pe larg despre principalele obiective turistice din Marrakech, cum este să stai într-un riad și cum să nu îți iei ţeapă în Maroc (prea des).  To be continued…

* Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii

Lasă un răspuns