Pages Navigation Menu

Fabricăm cele mai frumoase idei de călătorii!

Plaja Ghajn Tuffieha – cea mai frumoasă plajă din Malta

Plaja Ghajn Tuffieha – cea mai frumoasă plajă din Malta

Cu peste 3000 de ore de soare pe an, Malta este una dintre cele mai bune destinații din Europa pentru plajă și mare. Unele dintre cele mai frumoase plaje din Europa se află aici, iar acestea fac din Malta o uriașă atracție pentru turiști.

Plaja Ghajn Tuffieha se află pe coasta de nord-vest a Maltei, lângă micuța localitate Manikata. Plaja este situată foarte aproape de Golden Bay, care este probabil cea mai cunoscută plajă din Malta. După ce am vizitat aproape toate plajele de pe insulă, am ajuns la concluzia că Ghajn Tuffieha este cea mai frumoasă plajă din Malta. Iată mai jos de ce.

Ghajn Tuffieha – cea mai frumoasă plajă din Malta

 

  • Ghajn Tuffieha este o plajă din categoria Blue Flag, adică de o calitate superioară. Asta înseamnă că apa mării este mereu curată, clară, fără alge și nepoluată, iar nisipul este de calitate.
  • Apa fiind foarte curată și în general fără valuri, Ghajn Tuffieha este considerată este una dintre cele mai bune locuri din Malta pentru a înnota.
  • spre deosebire de Golden Bay, plaja Ghajn Tuffieha este mai greu accesibilă. Și asta înseamnă ceva foarte important: nu este aproape niciodată aglomerată. 
  • nefiind o plajă aglomerată, Ghajn Tuffieha este locul perfect pentru a te relaxa departe de civilizație și de zgomot.
  • cadrul natural în care se află plaja Ghajn Tuffieha este superb. Peisajul arată de parcă ar fi neatins de oameni.
  • plaja nu este amenajată cu sezlonguri sau umbreluțe. Iar în zonă nu este nicio construcție, cu excepția unui snack bar aflat la marginea plajei, de unde îţi poţi cumpăra o sticlă de apă sau un sandwich.
  • pentru a ajunge la plajă trebuie să cobori peste 100 de trepte. Ceea ce înseamnă că trebuie să îți păstrezi energie pentru întoarcere, când va trebui să urci acele trepte.
  • dacă vii cu mașina, există o parcare gratuită în imediata apropiere a plajei.

 

Cum ajungi la plaja Ghajn Tuffieha?

 

Ghajn Tuffieha este una dintre puținele plaje din Malta unde se poate ajunge ușor cu mijloacele de transport în comun. Statia de autobuz „Riviera” se află la doar 250 de metri de plajă. Poți ajunge foarte ușor aici din orașe precum Valletta, St. Paul’s Bay, Sliema, St. Julian’s sau Qawra.

  • din Valleta: cu autobuzul nr. 42 până în St. Paul’s Bay, iar de aici poți lua autobuzele 223 sau 225 (durată: peste o oră).
  • din St. Julian’s și Sliema: autobuzul 225 (durată: în jur de o oră).
  • din St. Paul’s Bay: autobuzele 223 sau 225 (durată: 15-20 de minute)
  • din Qawra: autobuzul 48 până în St. Paul’s Bay, iar de aici iei autobuzul 223 sau 225 (durată: 25-30 de minute).

 

Galerie foto

 

Plaja Ghajn Tuffieha

* Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii

Lasă un răspuns