Pages Navigation Menu

Fabricăm cele mai frumoase idei de călătorii!

Insulele Canare(2): Impresii din Fuerteventura

Insulele Canare(2): Impresii din Fuerteventura

Fuerteventura este a doua insulă ca mărime dintre cele 7 insule care formează Arhipelagul Insulelor Canare. Aceasta se află la doar 97 de km de coasta Marocului. Un lucru interesant este că pe această insulă trăiesc mai multe capre decât oameni. De aceea Fuerteventura mai este numita și Insula Caprelor. Fuerteventura și Insulele Canare sunt o destinație perfectă pentru plajă, soare, relaxare, sporturi de apă și hiking.

Când ajungi în Fuerteventura este important să știi că dacă vrei să vezi totul, trebuie să iți închiriezi mașină. Deoarece majoritatea turiștilor fac acest lucru, e bine să iți rezervi mașina din timp.  Când ieși din aeroport, prima dată vei vedea un peisaj selenar, fără vegetație și cu pietre în toate părțile. Însă nu te lua după prima impresie. Imediat ce te vei îndepărta puțin de zona aeroportului vei vedea peisaje impresionate, nisip în toate părțile, munți și plaje superbe.

Fuerteventura este o insulă completă. Fiecare plajă este diferită. Nisipul este altfel peste tot, până și culoarea apei diferă de la o plajă la alta. Pentru cei pasionați de surf, Fuerteventura este destinația perfectă, fiind sezon de surf aproape tot anul. De asemenea, datorită munților vulcanici, Fuerteventura este și o destinație foarte bună pentru hiking (drumeții, excursii, etc).

Am făcut o listă mai jos cu cele mai frumoase orașe/zone pe care le-am vizitat în Fuerteventura și care, după părerea mea, nu trebuie ratate:

 

1) La Oliva.

 

Aici a fost centrul politic al insulei între secolele XVII -XIX. În centrul orașului este biserica (foto), iar principalul obiectiv turistic este cu siguranță Casa de los Coroneles, aceasta fiind folosită ca reședință a guvernatorilor militari.

2) Betancuria, fosta capitală a insulei.

 

Oraşul se află într-o vale pitorească în interiorul muntos și arid al insulei. Motivul pentru care capitala a fost construită în centrul insulei a fost pentru a preveni atacurile piraților. Drumul către Bentancuria este spectaculos, plin de văi largi și munți vulcanici. De precizat că în interiorul insulei este mult mai cald decât în zona coastei, temperaturile ajungând foarte des la 40 de grade Celsius.

Betancuria - Mihai Mehedintu

3) Pajara.

 

Continuând drumul din Betancuria spre sudul Insulei, acesta trece prin pitorescul orășel Pajara. Simbolul orașului este Iglesia Nuestra Senora de la Regla (foto), care a fost construită între anii 1687 și 1711 și este probabil cea mai frumoasă biserică de pe insulă.

Pajara

4) Plaja El Cotillo 

 

El Cotillo este o mică localitate situată în partea de nord-vest a insulei. Este cunoscută atât pentru plajele sale fantastice, pline de lagune și stânci, cât și pentru restaurante și baruri. Playa del Castillo este una dintre cele mai frumoase plaje din Fuerteventura.

El Cotillo

5) Caleta de Fuste, zona cosmopolită a insulei.

 

Cunoscută și ca El Castillo, este o localitate aflată la 10 km de aeroportul din Puerto del Rosario și este una dintre cele mai frumoase zone de pe insulă. Caleta de Fuste este o atracție pentru turiștii străini care vor să închirieze case sau apartamente. Situată într-un golf, Caleta de Fuste are o plaja foarte frumoasă, un mic port, multe baruri și restaurante, dar și cluburi de noapte.

Caleta de fuste

6) Costa Calma.

 

Cunoscută pentru superbele plaje albe, Costa Calma a început să fie o destinație preferată de turiști abia în anii 1980, când a fost conectată la electricitate. Costa Calma este adaptată în special pentru turiștii germani.

Costa Calma Fuerteventura

7) Plajele din Jandia şi Morro Jable .

 

Jandia/Morro Jable aste zona de sud a insulei, zona în care sunt, fără îndoială, cele mai bune plaje din Fuerteventura. Coasta lungă de 20 de km este plină de lagune și dune de nisip.

Jandia

8) Morile de vânt.

 

Acestea sunt un simbol al insulei, dar și o parte importantă a istoriei. În prezent au mai rămas doar 38 de mori de vânt în Fuerteventura, construite între secolele XV și XX.

Mori de vânt Fuerteventura

* Dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina noastră de facebook: Fabrica de călătorii – facebook.com/FabricaDeCalatorii

Lasă un răspuns